PIAȚA REVOLUȚIEI

Iniţiator: Primăria Municipiului Baia Mare
Colaboratori: stud. arh. Andrei Bacoşcă, arh. Cătălin Trandafir (ilustrări)
Tipul proiectului: concurs de soluţii în două faze, locul 2
Suprafaţa zonei: zona de studiu 4,5 ha; Piaţa Revoluţiei 1,2ha
Proiectare: 2012

Concursul vizează reabilitarea unui ansamblu urban consituit la sfîrşitul anilor 1950 şi grupat în jurul unei pieţe urbane. În prima fază a concursului, alături de reamenajarea suprafeţei centrale, sînt căutate soluţii pentru o mai bună funcţionare a zonei, în primul rînd din punctul de vedere al circulaţiei şi parcărilor. În faza a doua, este detaliată amenajarea pieţei.
Soluţia pleacă de la încercarea de conectare a pieţei, centru de cartier şi al doilea spaţiu public al oraşului ca importanţă, la o reţea de spaţii publice şi semipublice, existente dar nefuncţionale astăzi: parcul Dacia, curtea Universităţii, curtea Primăriei etc.
Pentru a avea posibilitatea pietonalizării pieţei, sînt propuse două parcaje semiîngropate în curţile imobilelor care o mărginesc. Reorganizarea şi eficientizarea sistemului de parcaje din curţile imobilelor de locuinţe şi ale instituţiilor permite amenajarea unor spaţii semipublice: locuri de odihnă, întîlnire şi joacă pentru locatari şi pentru studenţii universităţii.
Configuraţia Pieţei reflectă dublul ei rol – centru urban reprezentativ şi loc de convivialitate – printr-o zonificare subtilă care conservă deschiderea generoasă a perspectivelor. Amenajarea şi mobilarea diferitelor zone conferă calităţi şi atmosfere diferenţiate, căutînd în acelaşi timp o flexibilitate cît mai mare a scenariilor de utilizare: o grădină urbană umbrită, flancată de jocuri de apă, esplanada multifuncţională a Primăriei, arbori solitari adăpostind locuri de odihnă etc. Pergola de pe latura nordică este un element unificator al întregii pieţe; ea oferă protecţie spaţiului public faţă de traficul intens al bulevardului şi găzduieşte activităţile pieţei în zile toride şi ploioase. Sub acoperişul ei se găsesc mici puncte comerciale şi gastronomice, generînd nuclee de interes şi locuri de întîlnire.
Repertoriul formal se asociază – prin caracter şi nu atît prin limbaj – cadrului arhitectural excepţional al pieţei, dat de imobilele anilor 1960 şi 1930. Deschiderea spaţială, perspectivele largi, orizontalitatea şi suprapunerea ritmurilor sunt exprimate prin mijloace arhitecturale reţinute.